Partidul Social Democrat al Muncitorilor PSDM s-a pronunţat împotriva votului uninominal pentru alegerea parlamentarilor întrucât acest sistem nu este reprezentativ şi nu promovează oameni de valoare ci oameni cu bani şi notorietate sau oameni ce reprezintă interesele anumitor grupuri.
Dacă se dorea introducerea votului uninominal proporţional, de ce s-a introdus pragul electoral de 5% sau de ce un partid poate avea reprezentare parlamentară, numai dacă obţine un anumit număr de parlamentari aleşi direct cu majoritate de voturi? Ce se întâmplă cu voturile obţinute sau cu locurile parlamentare obţinute direct (mai puţine decât limita impusă) de un partid? se redistribuie celorlalte partide, este corect? Dar condiţia privind impunerea unei garanţii de 3.500 lei (35 milioane lei vechi) reprezentând contravaloarea a 5 salarii minime pe ţară pentru fiecarea candidat, ceea ce înseamnă 1.582.000 lei (15,82 miliarde lei vechi) aproximativ 350.000 Euro la nivelul întregii ţări, nu a dus la eliminarea din start a majorităţii partidelor neparlamentare, încălcându-se astfel prevederile Constituţiei, prin limitarea dreptului la asociere şi dreptului de a alege şi a fi ales?
Datorită impunerii acestei garanţii, de fapt o taxă de participare, Partidul Social Democrat al Muncitorilor PSDM nu va participa la Alegerile Parlamentare din 9 Decembrie 2012 decat in mod simbolic cu 5 candidati, care si-au asumat riscul de a pierde cei 3.500 lei, in semn de protest fata de aceasta lege antidemocratica si discriminatorie, promovata de actualele partide parlamentare.
Actualele partide parlamentare, aşa zise mari, de fapt cu mulţi bani, ce primesc şi subvenţii de la bugetul de stat, şi-au stabilit privilegiile şi regulile, se comportă exclusivist şi antidemocratic considerând că numai ele reprezinta clasa politică din România şi numai ele trebuie să rămână vesnic partide parlamentare, de fapt au statuat o nouă dictatură în ţara noastră – dictatura banului şi averii, inlocuind-o pe cea pe criterii ideologice.
Având în vedere cele de mai sus, Partidul Social Democrat al Muncitorilor PSDM recomandă membrilor şi simpatizanţilor săi, să participe la Alegerile Parlamentare din 9 Decembrie 2012 şi să voteze cat mai mulţi candidaţii PSDM, in aşa fel încât aceşti candidaţi sǎ se claseze pe locul 1, cu toate ca nu vor intra în parlament, pentru cǎ vrem sǎ demostram cât de aberantǎ este aceastǎ lege, iar acolo unde nu avem candidaţi sǎ anuleze votul în semn de protest fata de lipsa de alternativǎ la actualele partide parlamentare.
Partidul Social Democrat al Muncitorilor PSDM – partid istoric ce îşi are originea în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România – PSDMR fondat în 1893, fiind continuatorul şi succesorul legitim al Partidului Social Democrat si al Partidului Social Democrat Independent ce l-au avut ca preşedinte pe Constantin Titel Petrescu şi al Partidului Social Democrat Român condus de Sergiu Cunescu, nu va abandona niciodata lupta pentru dreptate şi demnitate în România.
Preşedinte Executiv
Constantin V. IONESCU
Recent Comments