Recent Comments

    Poziţia PSD-CTP cu privire la atentatele de la Madrid

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” condamnă ferm atentatele teroriste de la Madrid, în care şi-au pierdut viaţa peste 200 de oameni nevinovaţi, printre care şi 17 români ce se aflau la muncă în Spania. Totodată nu trebuie trecute cu vederea cauzele care au dus la amplificarea terorismului internaţional – cauze care după părerea noastră sunt: sărăcia cronică în multe zone ale globului pământesc, conflictului din Orientul Mijlociu, războiul din Afganistan şi declanşarea războiului din Irak.

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” succesor legitim al mişcării socialiste-muncitoreşti din România – consecvent principiilor sale, s-a situat întotdeauna pe linia pacifistă tradiţională a social-democraţiei române şi europene, opunându-se războiului care aduce mari suferinţe şi sacrificii pentru popoare nu pentru guvernanţi.

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” este singurul partid politic din România care s-a pronunţat ferm împotriva declanşării războiului împotriva Irakului, de către Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, sprijinite şi de alte ţări – printre care şi România, fără adoptarea unei rezoluţii în acest sens de către Consiliului de Securitate – singurul organism ce poate autoriza folosirea forţei împotriva unui stat.

    Poziţia actualilor guvernanţi, de sprijinire şi participare a României la războiul din Irak, s-a situat în totală contradicţie cu opinia publică românească. Acest exces de zel pentru un guvern pretins social-democrat, dar format din foşti comunişti, nu se explică decât prin internaţionalismul şi dorinţa lor de a rămâne veşnic la putere, schimbându-şi mereu numele pentru a demonstra că nu mai sunt ce au fost, dar în realitate rămânând cu aceeaşi mentalitatea bolşevică.

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” protestează faţă de specularea în folos electoral de către guvernanţi, a tragediei românilor aflaţi la muncă în Spania, în loc să-şi asume răspunderea pentru guvernarea dezastruoasă a Ţării. Această guvernare a făcut ca românii să-şi caute norocul în alte părţi, fiind alungaţi de sărăcia şi umilinţele îndurate în ţară şi dispuşi să înfrunte moartea decât să se întoarcă în mizeria fără speranţă din România.

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” se pronunţă ferm pentru retragerea soldaţilor români din Irak, cât mai curând posibil.

    Preşedinte

    Constantin V. IONESCU

    Comments are closed.