Recent Comments

    Mesajul adresat Majestăţii Sale, Regele Mihai I, cu prilejul aniversării a 80 de ani

    SIRE,

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, vă adresează cele mai calde urări de sănătate şi fericire, Maiestăţii Voastre şi Familiei Regale, cu prilejul aniversării a 80 de ani de viaţă şi a sărbătoririi zilei onomastice, de Sfinţii Mihail şi Gavril.

    Ne face o deosebită plăcere să amintim de colaborarea fructuasă avută de Maiestatea Voastră, cu liderii partidelor politice, printre care şi Constantin Titel Petrescu, pentru înfăptuirea actului istoric de la 23 August 1944.

    Cuprinderea în titlul partidului nostru, a numelui lui Constantin Titel Petrescu, personalitatea definitorie pentru social-democraţia română în viziune modernă arată că, linia politică independentă fără compromisuri promovată de el este continuată de noi astăzi.

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, prin vechea gardă de veterani social-democraţi ce se găsesc în conducerea sa, reprezintă singura formaţiune politică social-democrată din România ce are legitimitate istorică.

    Sire, am fi bucuroşi dacă ne-aţi acorda o audienţă.

    Vă rugăm, să primiţi omagiile noastre sincere.

    PREŞEDINTE

    Constantin V. IONESCU

    Comments are closed.