Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” recomandă membrilor şi simpatizanţilor săi, să NU participe la Referendumul din 18,19 octombrie 2003 privind noua Constituţie, iar dacă participă la vot să voteze ÎMPOTRIVǍ.
Prin neparticiparea la vot dorim să sancţiunăm actuala clasă politică care de aproape 14 ani îşi bate joc de noi. Nu este nici-o deosebire între partidele aflate la guvernare şi cele care au fost la guvernare şi acum sunt în opoziţie, totul este o lupta pentru putere şi îmbogăţire, iar noi o ducem din rău în mai rău.
Votul ÎMPOTRIVǍ deorece;
- modificarea Constituţiei nu era necesară acum, modificarea trebuia făcută odată cu integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană se găseşte ea însăşi într-un proces de adoptare a unei Constituţii. Modificând acum Constituţia fără să ne-o solicite nimeni, înseamnă bani cheltuiţi inutil de la bugetul de stat, bani de care va beneficia PSD şi clientela sa politică,
- prevederea ce garantează şi ocroteşte numai proprietatea privată nu este suficientă. Proprietate publică a statului, proprietatea asociativă, cooperatistă nu sunt garantate, ele pot fi furate în continuare,
- înstrăinarea terenurilor va aduce românii în situaţia de a fi străini în propria ţară,
- obligativitatea efectuării serviciului militar trebuie menţinută, deorece Armata este instituţia statului ce asigură legătura cu poporul. Nu întâmplător Armata şi Biserica sunt instituţiile statului aflate pe primele locuri în sondaje de opinie, privind încrederea populaţiei. Dacă noi vrem să creem o armată de “lefegii” (mercenari) ruptă de popor, întrebarea care se pune este; în slujba cui va fi această armată?!,
- folosirea limbii minorităţilor naţionale în Justiţie este înacceptabilă. Noi considerăm că relaţiile dintre instituţiile statului român cu cetăţenii săi, trebuie să se facă în limba oficială a statului, respectiv în Limba Română,
- noua Constituţie nu interzice “migrarea politică” – ce permite trecerea de la un partid la altul, după accederea într-o funcţie publică, fără nici-o răspundere. Această lipsă, va permite folosirea în continuare de către partidele aflate la putere, a metodelor de tip bolşevic; al racolărilor, înfiltrărilor şi şantajului,
- partidele neparlamentare nu au fost consultate în procesul de modificare al noii Constituţii, iar reprezentanţii lor nu sunt invitaţi la secţiile de votare. Având în vedere că la alegeriile din 2000, ~ 20% din voturi au fost acordate tocmai acestor partide, şi în situaţia când prezenţa la vot a fost de 65,31%, se pune problema reprezentativităţi. De fapt pe cine reprezintă aceşti domni care vorbesc şi hotărăsc în numele poporului român?
Toate legile date sub lozinca “simplificării vieţii politice” şi anume; impunerea unui anumit prag electoral, legea partidelor politice, legea finanţării partidelor politice şi legea vânzării spaţiilor destinate sediilor partidelor politice, sunt antidemocratice şi discriminatorii. Ele sunt date pentru menţinerea şi conservarea actualei clase politice.
Preşedinte
Constantin V. IONESCU
Recent Comments